sâmbătă, 29 martie 2008

4.00 ora României

Ar trebui să primesc un premiu pentru că vă arăt Rahova în creierii nopţii. Spuneţi sincer, dacă nu vă trezeam eu, aveaţi habar că şi pe strada voastră cîntă păsărelele?

Băiat educat.

Nu pot să rîgîi în prezenţa doamnelor, mai bine dorm.

Poziţia nefirească a braţului

este evidenţiată în această primă fotografie a mea cu obiectul muncii. Să nu vă sperie diferenţa considerabilă între dimensiunea capului meu şi cea a mingii. Se va rezolva în timp şi voi deveni şi eu, cum altfel, un teoretician al folbaltului.

marți, 18 martie 2008

La vita e bella

Vă recomand din tot sufletul viaţa de bebelache. Carevasăzică, mă trezesc pe la 6, lapte, dorm, pe la 9 ţip, vine iar laptele, dorm, pe la 12 plîng, laptele – fuga la mine, dorm.

Dacă am căcălit ceva, apare plutonul de schimbători – îmbăietori. Uşor ciudaţi, pentru că se bucură la orice căcat, nu îmi pot explica. Urlu, aşa, de control, eventual vomit nişte lapte. Nu de alta, dar trebuie să fac loc la altul. Dacă am chef, trag la ţintă cu jetul, tot încerc să nimeresc tastatura.

Iar dorm. Mă încearcă nişte vînturi ceva de speriat. Mă screm competent şi cu figuri şi le trag cu foc. Ciudaţii iar se bucură. Încerc şi o rîgîitură. Nici o surpriză, toată lumea aplaudă. Iar lapte, iar somn.

Noaptea mă cam plictisesc. Dar nu e bai. Trag o arie celebră şi tot norodul e lîngă mine. Qvetă, lapte, somn.

Bună dimineaţa.

Ţara Galilor

a cîştigat turneul celor şase naţiuni. Bineînţeles, era de aşteptat, doar în decembrie am ajuns personal la ei ca să le dau cîteva indicaţii.

Q Veta

Cea ma straşnică invenţie pe care am descoperit-o în primele mele două săptămîni de viaţă. E un fel de trompă de elefant din care curge apă caldă în timp ce eu sînt deplasat pe sub jet. Aşa da, oameni buni! Nu zic nici pîs.



Cordon bleu

Bun, 9 luni mă hrănesc ca boierul prin tub. Ies în lume şi mi-l tăiaţi. Îl faceţi cîrnaţi sau ce altceva ştiţi voi şi restul mi-l prindeţi cu un cîrlig de rufe. Viaţă de şosetă pusă la uscat..

Cade cîrligul, rămîne ceea ce voi numiţi buric. Vai, surpriză, extraordinar, daţi-mă la proteve că îmi curge sînge.

Medic: „Daţi-i cu alcool alb de şaptej de grade. Nuuuu, nu-l doare.”

Alo, v-aţi ţicnit? Nu ştiu încă să vă înjur, dar vreau să înţelegeţi că atunci cînd urlu înseamnă că DOAREEE CA NAIBA.

joi, 13 martie 2008

Rock'n'Roll


Asta am ascultat 9 luni, asta vă recomand şi vouă. Muzică foarte tare, păcat că nu se dezbracă nici o gagică în videoclipuri.

Cu toate motoarele

mama produce lapte. Gras. Mănînc numai eu, tata se strîmbă. Zice nu ştiu ce prostii legat de zootehnie. Oricum, expertă în problemă este o prietenă de-a mea din Belgia. Sofia se numeşte. Are şi un ceas cu căţel.

duminică, 9 martie 2008

Buletin de Bucureşti

Posted by Picasa

Download de lapte

Am aflat că mama e producător direct de lapte pentru mine. Foarte convenabil şi practic. Plus că după aia dorm ca urşii.


Sforrrrăi cu spor

Mama bea nişte cocktail de anestezii în venă, tata se uită la mine ca la maşini străine, numai eu sînt relaxat şi dorm profesionist.

sâmbătă, 8 martie 2008

Hello, doamnelor

Ajutor, mi se pune lampa-n ochi. Şi deja mişună femeile pe lîngă mine. Dar e bine, am pat cu tehnologie!


Prima maşină

Băieţi, am maşină. La naiba, zici că e papamobilu'...
Oricum, mă simt foarte bine şi a propos

ĂSTA SÎNT EU


S U R P R I Z Ă !!!!!!!!!!!

Duminică, 2 martie. De plictiseală mă gîndesc să o dor pe mama. Ia să vedem, se prinde că vreau să ies? Iote că mă duc la spital, cică să mă vadă doctorul. Bine că plecaţi câine surd la vînătoare, fără buletin şi geantă. Păcat că nu ştiu să vorbesc... Aş rîde de voi de m-aş căca pe mine. Oricum o voi face...

Camera de gardă. 19.12 ora României
Mama: Doctore, mă doare burta...
Doctor: Daţi-i un halat şi sunaţi la sală.

Spital. 19.53 ora României
Doctor: Să vă bucuraţi de el.

Hm, adică de mine. Hai, lăsaţi vrăjeala şi duceţi-mă la somn.